Klimt, Gustav

Klimt, Gustav

Născut la 14 Iulie 1862, în apropierea Vienei, Gustav Klimt a fost un pictor și decorator ce ocupă un loc însemnat în istoriei artei, lider al avangardei vieneze și unul din fondatorii "Secesiunii vieneze" (Wiener Secession).
Provenind dintr-o familie numeroasă în care tatăl său era imigrant de origine cehă, el a avut parte de o copilărie modestă. Însă tânărul Gustav se dovedește de timpuriu talentat la desen, reușind la 14 ani să promoveze examenul de admitere la "Kunstgewerbeschule" ("Școala de Arte Aplicate") din Viena. Doi ani frecventează cursurile acestei școli și, concomitent, învață pictura în atelierul maestrului Ferdinand Laufberger.
Alături de fratele său și colegul Franz Matsch, decid să formeze o echipă și să lucreze împreună ca decoratori. Printre proiectele de seamă pe care aceștia le-au avut amintim: lucrări de decorațiuni la palatul din Sturan, pictarea unui tablou destinat clădirii principale a stațiunii balneare din Karlovy Vary, realizarea scărilor teatrului imperial, Burgtheater, din Viena și nu în ultimul rând au executat lucrări pentru decorarea castelului Peleș din Sinaia în 1883, moment în care își formaseră deja propria lor școală de artă decorativă.
Klimt cunoaște în această perioadă o evoluție rapidă, iar la nici treizeci de ani este considerat unul din cei mai importanți artiști austrieci. Între anii 1891-1897, a devenit membru al societății artiștilor vienezi, "Künstlerhausgenossenschaft" și împreună cu alți pictori înființează în 1897 o nouă grupare artistică, separată de Künstlerhaus, care se va numi "Secession".
În 1917, este numit membru de onoare al Academiilor din Viena și München. Câteva luni mai târziu, la începutul anului 1918, suferă un atac cerebral și moare la vârsta de 55 de ani.

8 Articole

pe pagină
Setați descendent
Website © 2018 Printalio. Toate drepturile rezervate. Imaginile de pe acest website sunt protejate de drepturi de autor ce aparțin deținătorilor.