Cézanne, Paul

Cézanne, Paul

S-a născut pe 19 ianuarie 1839 în Aix-en-Provence, Franța și a murit pe 22 octombrie 1906. Este considerat un reprezentant important al perioadei postimpresioniste, făcând trecerea de la impresionism către cubism. După o vizită făcută în anul 1864 la Estaque, acesta devine unul dintre locurile preferate pentru pictură. La fel ca și alți artiști de seama ai acelei perioade, Cezanne trimite tablouri pentru selecție la Salonul Oficial, însă îi sunt respinse în mod repetat.
În anul 1874, Cezanne participă la prima expoziție a impresioniștilor și prezintă trei lucrări, una dintre ele fiind „O Olympia modernă” (replica cunoscutei picturi a lui Édouard Manet). Abia în anul 1895 are loc prima expoziție a lui Paul Cezanne, organizată de Ambroise Vollard. În perioada următoare acesta și-a expus lucrările în: Expoziția Universală de la Paris, Salonul Oficial de toamnă, Salonul Independenților. Temele preferate abordate ale celebrului artist sunt: natura moartă cu fructe și femeia la scăldat – acestea revenind ca un leitmotiv în creația sa. Deoarece Cézanne continua să lucreze chiar dacă condițiile meteo deveneau improprii, acesta s-a îmbolnăvit de pneumonie. Boala s-a agravat, iar pe 23 octombrie 1906 Paul Cezanne moare la vârsta de 66 de ani. Artistul și-a dorit să moară pictând și putem spune ca a reușit acest lucru, ultima scrisoare fiindu-i adresată negustorului de culori. Lucrările lui Cézanne a avut un mare impact în pictura secolului al XX-lea, incluzând și arta abstractă, fiind numit de către Matisse și Picasso “Părintele nostru”.

13 Articole

pe pagină
Setați descendent
Website © 2018 Printalio. Toate drepturile rezervate. Imaginile de pe acest website sunt protejate de drepturi de autor ce aparțin deținătorilor.